Piața agroalimentară Ardud – un hub al produselor locale

Orașul Ardud, aflat într-o continuă dezvoltare, a identificat oportunități de finanțare pentru a sprijini producătorii locali din cadrul Unității Administrativ-Teritoriale Orașul Ardud. Astfel, piața agroalimentară din Ardud beneficiază astăzi de dotări moderne, conforme standardelor de calitate necesare pentru comercializarea produselor locale și promovează conceptul inovator „Produs în Ardud”.

O locație accesibilă și bine amplasată
Piața agroalimentară este situată în centrul orașului Ardud, pe strada Morii, numărul 1, oferind un acces facil pentru cumpărători și un mediu optim pentru producătorii locali de a-și valorifica produsele.

Modernizare prin proiectul „Cooperare pentru dezvoltarea lanțurilor scurte agroalimentare și a pieței locale din Ardud”
Piața a fost revitalizată datorită unui proiect de cooperare, intitulat „Cooperare pentru dezvoltarea lanțurilor scurte agroalimentare și a pieței locale din orașul Ardud, județul Satu Mare”. Componenta principală a acestui proiect o reprezintă modernizarea infrastructurii pieței, realizată cu sprijinul echipei SC Consultanță pentru Finanțare SRL, coordonată de ec. Paula Fogas, și finanțată prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR).

Proiectul, depus în februarie 2022 și aprobat un an mai târziu, în februarie 2023, se desfășoară până în septembrie 2025, având un buget total de 1.229.011 lei, din care 801.289,4 lei reprezintă ajutorul public nerambursabil.